Creșterea iguanelor de casă (2003) - Fragmente

treizeci şi nouă

un deşert o dună
pe care patruzeci de luptători
au cucerit treizeci şi nouă
de steaguri
iar despre ultimul
nu se știe nimic

străzile pe care
voiam să trec
urmînd harta feţei tale
sînt aceleași
pe care trecea luna
pe care trecea moartea
iar despre ploaie
nu se ştie nimic

mîinile noastre
intră în toate bibliotecile
şi pe degete se poate citi
un rezumat
al celor mai înălţătoare
o mie de abjurări
cît despre ultima dintre ele
nu am aflat nimic

dacă inima nu s-ar fi rupt
dacă totul nu s-ar fi
spintecat în două
aş fi vrut să te întreb
despre ultimul steag
de ploaia căzută pe străzi
şi despre ultima renegare

şi cît de simplu ar fi
dacă măcar
umbrele lor ar răsturna pe covor
cutia cu peniţe stricate

dar aşa
cel din urmă drapel
e ca ploaia de ieri
şi din străzile
pe care am trecut
se ridică alte treizeci si nouă
de întrebări pentru tine

noaptea o maşină galbenă
spală oraşul


cîinele meu era tînăr


era tînăr cîinele meu
atît de tînăr şi alb
cum alerga în iarba înaltă
ca un zeu care nu ştie
nimic despre moarte
şi abia ne cunoşteam atunci
tu eu şi cîinele
alergînd în iarbă
sau pe un drum pe care
el cîinele nu-l ştia

era tînăr
eu eram bucuros
de zilele calde şi eram
stăpînul unui cîine tînăr
apoi am fost
stăpînul unui cîine matur
care învăţase drumurile
un cîine alb mare
ştia acum aproape totul
pe dinafară
ştiam acum aproape totul
pe dinafară

de multa vreme mă cunoşti
ştii după cum respir
dacă sînt trist sau bolnav
şi cîinele meu
mare şi alb
e încă tînăr
dar nu mai este
atît de vioi cînd aleargă

timpul a fost lung
acum ne cunoaştem
şi cîinele meu alb
e atît de bătrîn
încît putem spune
“e încă tînăr”


ziua de lucru


dimineaţa pe la ora patru pe nemîncate
îi aduna prinţul-poet pe gunoieri
nu mai făcea apelul erau toţi
şi îi întreba
bă voi ziceţi că omu-i o lumină
da moşule
ziceau ăia este
bine scrîşnea prinţul-poet
mai mult prinţ vai de poezia lui
bine marş la treabă
şi plecau să măture ce să facă

pe la opt îi chema pe miniştri
pe sfetnicii credincioşi şi necredincioşi
şi îi întreba
bă voi ştiţi ce-a zis baudelaire
că hîr că mîr nu ştiau
a zis că ori cu voi ori într-o ţară pustie
tot una pentru mine
unii se mai supărau ziceau
să-l prindă pe baudelaire ăla
şi să-l pună la tăiat sare să vedem
dar el le-o reteza destul cu vorba
mai bine răspundeţi
voi ziceţi că omu-i o lumină
păi cum să nu
rîdeau ăia din toate burţile
păi cum să nu fie este

îi gonea de-acolo şi se plictisea
mai aducea cîte un cîntăreţ
îi dădea ceva bani şi-i ordona
zi-o p-aia cu mistreţul
aia cum vînam eu
pe urmă seara le strîngea
pe doamnele de la curte nişte
curve neruşinate şi le lua ca la poliţie
voi ştiţi ce-a zis baudelaire
hă-hă de unde să ştie
a zis că sînteţi nişte
hoituri descompuse
o să umble viermii prin voi
cîinii cu oasele voastre în gură
apoi o să fiţi celule
şi pe urmă molecule
ehei rîdea cîte una
aşa o fi dar pînă să ajung eu putregai
vino matale încoace să vezi
cîte parale fac şi dacă nu ţi-o plăcea
să-mi zici mie moleculă

terminaţi cu trivialităţile
se răstea prinţul-poet
voi ziceţi că omu-i o lumină
şi toate tîrfele princiare
ziceau că da este

iar el nu mai ştia pe cine să întrebe
se ducea noaptea la schit la peşteră
la înţelept şi-l scotea afară de barbă
că dormea şi el ca omul
şi-l întreba
dacă ştie ce-a zis baudelaire
nu ştiu taică
eu nu ştiu cine a fost ăla
iar prinţul-poet se înfuria
şi-l lua acum de gît
lasă asta spune doar atît
e omul o lumină
bătrînul clipea des
şi-şi dregea vocea în beznă
măi tată să-ţi spun drept
unii zic că da
alţii că nu