Despre mine

Fotografia mea
Blog administrat de Horia Gârbea. Autorul, născut la 10 august 1962, e bucureştean, inginer constructor, profesor universitar. E căsătorit cu Ruxandra, are copilul Tudor (8.12.2006) şi pisica Dosia. A publicat numeroase volume de inginerie şi literatură. I s-au jucat piese originale şi traduceri din dramaturgia universală.

vineri, 18 decembrie 2015

Henric al V-lea de W. Shakespeare (fragment)

William Shakespeare

                                        Viața regelui Henric al V-lea
                                                 - fragment -

                                      Traducere și note de Horia Gârbea. 

Din William Shakespeare, Opere, vol. XI, ediție coordonată de George Volceanov,  în pregătire la Editura Tracus Arte


ACTUL II
Scena 2

                        (Intră Exeter, Bedford și Westmoreland.)

BEDFORD:    Ce îndrăzneală! Majestatea-Sa
                        S-a bizuit pe trădători.
EXETER:                                            Îi prindem.
WESTMORELAND: Ce liniștiți se poartă. Ca și cum
                        Numai credință și devotament
                        Ar găzdui în inimile lor.
BEDFORD:    Regele știe tot ce-au plănuit
                        Iar ei nici nu visează pe ce căi.
EXETER:        E culmea ca un prieten de aproape
                        Și copleșit cu daruri, să-l trădeze
                        Sortindu-l morții pentru bani străini.
                       
                        (Sunet de trompete. Intră Regele, Scroop, Cambridge, Grey și suita.)                      

REGELE:       Să ne urcăm pe punte. Vîntu-i bun.
                        Lord Cambridge, tu, lord Masham, dragul meu,
                        Și voi, dragi cavaleri, rostiți ce credeți.
                        Pot oare oștile ce le avem să-și taie
                        O brazdă prin dușmani, ducînd la capăt,
                        Asupra Franței, misia ce le-am dat?
SCROOP:       Fără-ndoială, dacă fiecare
                        Va da ce-are mai bun.
REGELE:                                           Așa va fi.
                        Căci sînt convins că n-a venit cu noi
                        Vreo inimă să bată în alt ritm
                        Decît a mea. Și nici nu las în urmă
Un singur om ce nu îmi vrea izbînda.
CAMBRIDGE: Temut, dar și iubit, ca voi n-a fost
                        Nici un monarh din lume. Nu-i supus
                        Să fie trist sub umbra stăpînirii
                        Atît de dulce-a Majestății-Tale.
GREY:            Așa e. Inamicii înrăiți                                                             
                        Ai tatălui și-au prefăcut în miere fierea
                        Și te slujesc cu patimă și zel.
REGELE:       Am deci motive de recunoștință:
                        Aș prefera să nu mai am o mînă
                        Decît să nu le dau ce se cuvine
                        Celor ce-mi sînt alături cu temei.
SCROOP:       Tendoane de oțel s-or încorda
                        Și munca din speranță o să crească
                        Pentru servirea ta fără-ncetare.
REGELE:       Asta-mi doresc. Te rog, unchiule Exeter,
                        Eliberează omul arestat
                        Mai ieri, că m-a jignit. Vinul prea mult
                        L-a dus la rele. Și-o fi revenit
                        Și ca urmare țin să îl iertăm.
SCOOP:          Milos fiind, te-arăți cam imprudent.
                        Să fie pedepsit. Dă un exemplu,
                        Ce altora să fie de folos.
REGELE:       Dă-mi voie să fiu blînd!
CAMBRIDGE: Poți fi și blînd atunci cînd dai osîndă.
GRAY:           Sire,
                        Arăți o mare milă căci îl lași
                        În viață după ce își ia pedeapsa.
REGELE:       Vai, grija și iubirea pentru mine
                        Sînt, pentru bietul rătăcit, povară grea!
                        Dacă la vorbe spuse la beție
                        Nu aș închide ochii, aș orbi
                        Privind la crime cu premeditare,
                        Cumplite și din vreme pregătite
                        Ce mi se-arată. Grațiez pe-acela
                        Deși Scroop, Gray și Cambridge, plini de grijă
                        Pentru persoana mea, cer pedepsirea.
                        Trecînd la Franța: cine sînt acei
                        Ce vor primi mandat să guverneze[1].
CAMBRIDGE: Unul sînt eu stăpîne.
                        Chiar Înălțimea-Ta mi-a spus să-l cer.
SCROOP:       La fel și mie.
GREY:            Și mie, Majestate suverană.
REGELE:       Atunci, Richard de Cambridge, ia aceasta.
                        Și pentru tine, Scroop de Masham, iată.
                        Și tu, Grey de Northumberland, primește.
                        Citiți. Aflați că v-am aflat valoarea.
                        Lord Westmoreland și unchiule de Exeter,
                        Ne îmbarcăm la noapte. Ce-i cu voi?
                        Ce ați zărit în foile acelea
                        De v-ați pierdut culoarea? Ce schimbare!
                        Obraji ca de hîrtie. Ce-ați citit
                        De v-ați speriat și sîngele-a fugit
                        Din chipul vostru?
CAMBRIDGE:                             Recunosc greșeala.
                        La mila Înălțimii-Tale stau.
GREY, SCROOP: Și-o implorăm cu toții.
REGELE:       Dar mila, ce trăia în mine, voi
                        Ați omorît-o dîndu-mi îndrumare.
                        Nu îndrăzniți să mai vorbiți de milă,  
                        Căci tocmai sfatul vostru v-a izbit
                        Ca un dulău ce-și rupe-n dinți stăpînul.
                        Voi, nobili, prinți uitați-vă la monștrii
                        Din Anglia! Lordul de Cambridge, ăsta:
                        Știți cum, de dragul lui, i-am dat orice
                        Un om de rangul său putea să spere.
                        Iar el, pe-arginți ușori, ușor-ușor,
                        A complotat, jurînd unor spioni
                        Francezi să mă ucidă ici, în Hampton[2].
                        Iar cavalerul ăsta[3], ce-a primit
                        Nu mai puțin, la fel a zis că face. 
                        Dar despre tine ce să zic, Lord Scroop,
                        Tu, crud, ingrat, sălbatic, inuman?
                        Eu cheia tainelor ți-am dat-o ție
                        Și-mi cunoșteai adîncul cugetării,
                        Puteai să faci din mine ce-ai fi vrut,
                        Să mă preschimbi în aur pentru tine…
                        Cum de a fost posibil ca averea -
                        Promisă de străin - să-ți scoată dracii
                        Săltînd, încît chiar și de-un deget mic
                        De-al meu să te atingi? Cît de ciudat.
                        Un adevăr scris mare și cu negru
                        Pe alb, tot nu-l pot crede cînd îl văd.
                        Trădarea, crima totdeauna stau
                        Alături: draci în jug, trăgînd deodată,
                        Trudindu-se-mpreună. Nu te miri
                        Că treaba reușește de minune.
                        Dar tu ai dus și crima și trădarea        
                        La înălțimi care stîrnesc uimire.                      
                        Dracul acela care, nefiresc,
                        Te-a stăpînit e demn să fie-ales
                        Tartor de vază-al dracilor din iad.
                        Alți diavoli, propăvăduind trădarea,
                        Îmbracă, învelesc, vopsesc păcatul
                        Să pară cuvios. Dar dracul care
                        Te-a ispitit ca să comiți trădarea
                        Nu ți-a promis nimic: doar investirea
                        În grad suprem de mare trădător.
                        Același Aghiuță ce-ți luă mintea
                        Trufaș ca leul s-ar plimba prin lume
                        Și s-ar putea întoarce în Tartar[4]
                        Spunînd hoardei de draci: „n-am cîștigat
                        Nicicînd un suflet mai ușor ca ăsta”.
                        Vai, cum mi-ai otrăvit credința dulce.
                        Părea vreun om mai devotat ca tine?
                        De ce? Păreai deștept și învățat?
                        De ce? Veneai din neam înalt, ales?
                        De ce? Păreai nespus de cuvios?
                        De ce? Erai ferit de lăcomie,
                        Liber de patimi, rezervat, lipsit
                        De voioșie multă ori de ură
                        Neschimbător, mereu cu sînge rece,
                        Înfățișat modest, neascultînd
                        De aparențe făr-a te convinge,
                        Și necrezînd nimic fără să cugeți?
                        Așa erai, sau astfel te credeam.
                        Iar prăbușirea ta pune pecetea
                        Nesiguranței chiar pe cel mai drept
                        Din oameni. Plînsul meu e pentru tine,
                        Trădarea ta e-a doua prăbușire
                        A omului[5]. Li s-a vădit păcatul.
                        Legați-i și să-i dați pe seama legii.
                        Să-i ierte Domnul pentru ce-au făcut.




[1] E vorba, evident, de mandatul de a guverna în lipsa regelui și, tot evident, că pretinsul mandat oferit de rege este, de fapt, ordinul de arestare pentru fiecare.
[2] Referire la Southampton.
[3] Se referă acum la Gray
[4] Sinonim pentru Iad, Infern.
[5] Este „a doua” după cea a păcatului originar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu