Despre mine

Fotografia mea
Blog administrat de Horia Gârbea. Autorul, născut la 10 august 1962, e bucureştean, inginer constructor, profesor universitar. E căsătorit cu Ruxandra, are copilul Tudor (8.12.2006) şi pisica Dosia. A publicat numeroase volume de inginerie şi literatură. I s-au jucat piese originale şi traduceri din dramaturgia universală.

vineri, 18 decembrie 2015

Henric al V-lea de W. Shakespeare (fragment)

William Shakespeare

                                        Viața regelui Henric al V-lea
                                                 - fragment -

                                      Traducere și note de Horia Gârbea. 

Din William Shakespeare, Opere, vol. XI, ediție coordonată de George Volceanov,  în pregătire la Editura Tracus Arte


ACTUL II
Scena 2

                        (Intră Exeter, Bedford și Westmoreland.)

BEDFORD:    Ce îndrăzneală! Majestatea-Sa
                        S-a bizuit pe trădători.
EXETER:                                            Îi prindem.
WESTMORELAND: Ce liniștiți se poartă. Ca și cum
                        Numai credință și devotament
                        Ar găzdui în inimile lor.
BEDFORD:    Regele știe tot ce-au plănuit
                        Iar ei nici nu visează pe ce căi.
EXETER:        E culmea ca un prieten de aproape
                        Și copleșit cu daruri, să-l trădeze
                        Sortindu-l morții pentru bani străini.
                       
                        (Sunet de trompete. Intră Regele, Scroop, Cambridge, Grey și suita.)                      

REGELE:       Să ne urcăm pe punte. Vîntu-i bun.
                        Lord Cambridge, tu, lord Masham, dragul meu,
                        Și voi, dragi cavaleri, rostiți ce credeți.
                        Pot oare oștile ce le avem să-și taie
                        O brazdă prin dușmani, ducînd la capăt,
                        Asupra Franței, misia ce le-am dat?
SCROOP:       Fără-ndoială, dacă fiecare
                        Va da ce-are mai bun.
REGELE:                                           Așa va fi.
                        Căci sînt convins că n-a venit cu noi
                        Vreo inimă să bată în alt ritm
                        Decît a mea. Și nici nu las în urmă
Un singur om ce nu îmi vrea izbînda.
CAMBRIDGE: Temut, dar și iubit, ca voi n-a fost
                        Nici un monarh din lume. Nu-i supus
                        Să fie trist sub umbra stăpînirii
                        Atît de dulce-a Majestății-Tale.
GREY:            Așa e. Inamicii înrăiți                                                             
                        Ai tatălui și-au prefăcut în miere fierea
                        Și te slujesc cu patimă și zel.
REGELE:       Am deci motive de recunoștință:
                        Aș prefera să nu mai am o mînă
                        Decît să nu le dau ce se cuvine
                        Celor ce-mi sînt alături cu temei.
SCROOP:       Tendoane de oțel s-or încorda
                        Și munca din speranță o să crească
                        Pentru servirea ta fără-ncetare.
REGELE:       Asta-mi doresc. Te rog, unchiule Exeter,
                        Eliberează omul arestat
                        Mai ieri, că m-a jignit. Vinul prea mult
                        L-a dus la rele. Și-o fi revenit
                        Și ca urmare țin să îl iertăm.
SCOOP:          Milos fiind, te-arăți cam imprudent.
                        Să fie pedepsit. Dă un exemplu,
                        Ce altora să fie de folos.
REGELE:       Dă-mi voie să fiu blînd!
CAMBRIDGE: Poți fi și blînd atunci cînd dai osîndă.
GRAY:           Sire,
                        Arăți o mare milă căci îl lași
                        În viață după ce își ia pedeapsa.
REGELE:       Vai, grija și iubirea pentru mine
                        Sînt, pentru bietul rătăcit, povară grea!
                        Dacă la vorbe spuse la beție
                        Nu aș închide ochii, aș orbi
                        Privind la crime cu premeditare,
                        Cumplite și din vreme pregătite
                        Ce mi se-arată. Grațiez pe-acela
                        Deși Scroop, Gray și Cambridge, plini de grijă
                        Pentru persoana mea, cer pedepsirea.
                        Trecînd la Franța: cine sînt acei
                        Ce vor primi mandat să guverneze[1].
CAMBRIDGE: Unul sînt eu stăpîne.
                        Chiar Înălțimea-Ta mi-a spus să-l cer.
SCROOP:       La fel și mie.
GREY:            Și mie, Majestate suverană.
REGELE:       Atunci, Richard de Cambridge, ia aceasta.
                        Și pentru tine, Scroop de Masham, iată.
                        Și tu, Grey de Northumberland, primește.
                        Citiți. Aflați că v-am aflat valoarea.
                        Lord Westmoreland și unchiule de Exeter,
                        Ne îmbarcăm la noapte. Ce-i cu voi?
                        Ce ați zărit în foile acelea
                        De v-ați pierdut culoarea? Ce schimbare!
                        Obraji ca de hîrtie. Ce-ați citit
                        De v-ați speriat și sîngele-a fugit
                        Din chipul vostru?
CAMBRIDGE:                             Recunosc greșeala.
                        La mila Înălțimii-Tale stau.
GREY, SCROOP: Și-o implorăm cu toții.
REGELE:       Dar mila, ce trăia în mine, voi
                        Ați omorît-o dîndu-mi îndrumare.
                        Nu îndrăzniți să mai vorbiți de milă,  
                        Căci tocmai sfatul vostru v-a izbit
                        Ca un dulău ce-și rupe-n dinți stăpînul.
                        Voi, nobili, prinți uitați-vă la monștrii
                        Din Anglia! Lordul de Cambridge, ăsta:
                        Știți cum, de dragul lui, i-am dat orice
                        Un om de rangul său putea să spere.
                        Iar el, pe-arginți ușori, ușor-ușor,
                        A complotat, jurînd unor spioni
                        Francezi să mă ucidă ici, în Hampton[2].
                        Iar cavalerul ăsta[3], ce-a primit
                        Nu mai puțin, la fel a zis că face. 
                        Dar despre tine ce să zic, Lord Scroop,
                        Tu, crud, ingrat, sălbatic, inuman?
                        Eu cheia tainelor ți-am dat-o ție
                        Și-mi cunoșteai adîncul cugetării,
                        Puteai să faci din mine ce-ai fi vrut,
                        Să mă preschimbi în aur pentru tine…
                        Cum de a fost posibil ca averea -
                        Promisă de străin - să-ți scoată dracii
                        Săltînd, încît chiar și de-un deget mic
                        De-al meu să te atingi? Cît de ciudat.
                        Un adevăr scris mare și cu negru
                        Pe alb, tot nu-l pot crede cînd îl văd.
                        Trădarea, crima totdeauna stau
                        Alături: draci în jug, trăgînd deodată,
                        Trudindu-se-mpreună. Nu te miri
                        Că treaba reușește de minune.
                        Dar tu ai dus și crima și trădarea        
                        La înălțimi care stîrnesc uimire.                      
                        Dracul acela care, nefiresc,
                        Te-a stăpînit e demn să fie-ales
                        Tartor de vază-al dracilor din iad.
                        Alți diavoli, propăvăduind trădarea,
                        Îmbracă, învelesc, vopsesc păcatul
                        Să pară cuvios. Dar dracul care
                        Te-a ispitit ca să comiți trădarea
                        Nu ți-a promis nimic: doar investirea
                        În grad suprem de mare trădător.
                        Același Aghiuță ce-ți luă mintea
                        Trufaș ca leul s-ar plimba prin lume
                        Și s-ar putea întoarce în Tartar[4]
                        Spunînd hoardei de draci: „n-am cîștigat
                        Nicicînd un suflet mai ușor ca ăsta”.
                        Vai, cum mi-ai otrăvit credința dulce.
                        Părea vreun om mai devotat ca tine?
                        De ce? Păreai deștept și învățat?
                        De ce? Veneai din neam înalt, ales?
                        De ce? Păreai nespus de cuvios?
                        De ce? Erai ferit de lăcomie,
                        Liber de patimi, rezervat, lipsit
                        De voioșie multă ori de ură
                        Neschimbător, mereu cu sînge rece,
                        Înfățișat modest, neascultînd
                        De aparențe făr-a te convinge,
                        Și necrezînd nimic fără să cugeți?
                        Așa erai, sau astfel te credeam.
                        Iar prăbușirea ta pune pecetea
                        Nesiguranței chiar pe cel mai drept
                        Din oameni. Plînsul meu e pentru tine,
                        Trădarea ta e-a doua prăbușire
                        A omului[5]. Li s-a vădit păcatul.
                        Legați-i și să-i dați pe seama legii.
                        Să-i ierte Domnul pentru ce-au făcut.




[1] E vorba, evident, de mandatul de a guverna în lipsa regelui și, tot evident, că pretinsul mandat oferit de rege este, de fapt, ordinul de arestare pentru fiecare.
[2] Referire la Southampton.
[3] Se referă acum la Gray
[4] Sinonim pentru Iad, Infern.
[5] Este „a doua” după cea a păcatului originar.

joi, 27 decembrie 2012

Gloucester în Henric al VI-lea partea a III-a de Shakespeare

Reproduc mai jos în traducerea mea cel mai lung monolog din opera lui Shakespeare și unul dintre cele mai frumoase: cel al lui Richared, Duce de Gloucester, înainte de a deveni Richard al III-lea. Traducerea, ca și originalul, are 72 de versuri.

GLOUCESTER : Cu cinste Eduard le-o cinsti pe doamne,
 Seca-i-ar frenţia măduva din oase.
 Usca-i-s-ar şi vrejul, să nu dea
 Lăstari să-mi stea în drum spre ce-mi doresc.
 Dar între ce-mi vrea sufletul şi mine –
 Zicînd că al lui Eduard drept se-ngroapă –
 Mai sînt și Clarence, Henric și-al său fiu
 Și ale lor odrasle viitoare
 Ieșind din ei să stea în locul meu -
 Nădejde mică scopul să-mi ating!
 Așa că visul meu despre domnie
 E ca al celui cățărat pe mal,
 Privind departe țărmul dimpotrivă:
 Visînd să-i fie mersul ca privirea,
 El, marea înjurînd-o că-l oprește,
 Cere să sece ca să-i lase drum.
 La fel doresc coroana, de departe,
 La fel blestem tot ce îmi stă în cale
 Și tot la fel spun că voi reteza
 Orice obstacol dintre ea și mine.
 Ochiul e iute, inima avidă,
 Însă puterea mîinii este calea.
 Să zic: n-ar fi regatul pentru Richard,
 Ce altă bucurie să-mi dea lumea?
 Să-mi aflu raiu-n poale de femeie
 Și trupul, ambalîndu-l în găteli,
 Cu glasul și privirea să curtez?
 O, ce idee! Mai ușor mi-ar fi
 Să-nhaț coroane douzeci, din aur.
 Că Dragostea s-a lepădat de mine
 Din burta mamei și - s-o las în pace -
 A dat bacșiș Naturii să-mi usuce
 Un braț precum arbustul ofilit,
 Să-mi pună munte groaznic pe spinare
 Și-n vîrful lui să stea Infirmitatea
 Rîzînd de trupul meu, să-mi dea picioare
 Dar nu la fel de lungi, și orice parte
 S-o strîmbe ca pe haos, ca pe puiul
 De urs nelins de mă-sa la fătare .
 Așa că sînt eu omul de iubit?
 Chiar a gîndi-o, e păcat monstruos!
 Iar dacă nu am bucurie-n lume
 Decît să cîrmuiesc și să ordon,
 Să-i stăpînesc pe cei mai buni ca mine,
 Atunci visul suprem va fi coroana
 Și lumea am s-o văd precum un iad
 Cît capul ăstui trup schilod n-o fi
 Înconjurat de gloria coroanei.
 Dar nu știu încă în ce fel s-o iau
 Căci multe vieți stau între ea și mine.
 Pierdut sînt ca un om într-o pădure
 De mărăcini, zgîriat de ei, rupîndu-i,
 Făcîndu-mi cale și pierzînd-o iar,
 Fără a ști să ies la luminiș,
 Zbătîndu-mă din greu să îl găsesc:
 Tot chinul pentru-a Angliei coroană.
 Și o să scap de chin, ori voi croi
 Un drum cu un topor însîngerat.
 Da, pot zîmbi și să ucid zîmbind,
 Să strig „mă bucur” cui mă chinuiește,
 Cu lacrimi false să-mi stropesc obrajii,
 Și mutra să-mi prefac cum e prilejul.
 Mai mulți o să înec decît sirena,
 Mai mulți o să fixez ca vasiliscul,
 Mai orator o să m-arăt ca Nestor,
 Am să înșel mai șmecher ca Ulise
 Și, ca un Sinon , Troia am s-o iau.
 Cameleonului i-adaug culori,
 La chip schimbat dau lecții lui Proteus ,
 Pe Machiavel cel crud îl dau la școală.
 Să n-am coroana, cînd știu tot a face?
 Aș! E departe, dar o chem încoace.
 (3HVI - III.2)



 NOTE Monologul lui Richard de Gloucester (72 de versuri) este cel mai lung din opera lui Shakespeare și unul de mare expresivitate. Unele idei vor fi reluate în mult mai cunoscutul monolog al aceluiași care deschide piesa Richard al III-lea („...a harței noastre iarnă”).

 O credință populară din epocă era că puii de urs se nasc informi și își capătă aspectul firesc după ce sînt linși de ursoaică. În limba română există expresia echivalentă „ciugulit de bărzoi”, adică adus pe lume (de barză) incompleți sau diform. Expresia fiind mai puțin răspîndită, am preferat-o pe cea originală cu ursul nelins. Varianta era: „...ca pe pruncul/ Ce barza îl aduce ciugulit”.

 Sirenele (creaturi fabuloase) atrăgeau cu cîntecul lor marinarii, înecîndu-i. Vasiliscul, șarpe fabulos, ucidea fixndu-și victima cu privirea.

 Nestor - În mitologie, bătrînul rege al Pylosului, prezent la asediul Troiei și reputat ca orator. E evocat de Shakespeare și în alte piese.

 Ulise - Miticul rege al Ithacăi, unul dintre comandanții armatei grecești care a asediat Troia, vestit prin abilitate, născocitorul „calului troian”.

După Eneida lui Virgiliu, Sinon a fost un grec care i-a determinat pe troieni să aducă în cetate calul de lemn în care se aflau soldați. Personajul nu apare la Homer în Iliada. Sinon e citat de Shakespeare și în alte opere, (Necinstirea Lucreței) dovadă pentru specialiști că el îl citise pe Virgiliu.

 Cameleonul e proverbial pentru capacitatea de a-și schimba culoarea. Shakespeare putea afla de el de la Pliniu sau Ovidiu (Metamorfozele acestuia fiind recunoscute ca sursă importantă a dramaturgului). 

Proteu - Personaj mitologic, creatură marină din suita lui Neptun, care își schimba după voie chipul. În original: „murderous Machiavel”.

Nicolo Machiavelli din Florența (1469-1527) a fost autorul cunoscutei lucrări Principele (1513), tratat de cîrmuire notoriu prin prgmatism. Shakespeare îl desemnează ca potențial asasin, în sensul generic atribuit numelui său. Oricum, e un anacronism citarea lui de către Richard în 1465, cînd nu se născuse.

miercuri, 1 februarie 2012

Din casa liftului


Adrian Pârvu

       Din casa liftului                   

(parodie la "Din lift" de Horia Gârbea)

Liftul e  înţepenit
în casa lui
în blocul meu
în lift sunt doi îngeri
unul e Ioan Es. Pop
cu care m-am întîlnit
ieri în Piaţa Romană
celălalt e Ioan Flora
cu care am fost
pe Strada Culturii

unul vrea să o ia la dreapta
celălalt vrea să o ia la stânga
dar liftul
nu merge decât în sus
şi în jos
iată de ce acum
liftul stă pe loc
nedumerit

nu pot fără pălărie
deci
îmi iau pălăria în mâini
şi cobor pe scări
asta mă omoară
cu zile

marți, 3 ianuarie 2012

Negustorul din Veneția - ACUL II, Scena 7


William Shakespeare  - Negustorul din Veneția

Traducere și note de Horia Gârbea

ACTUL II

Scena 7

Intră Porția și Nerissa, împreună cu Prințul Marocului, acesta  urmat de cei doi servitori ai săi

PORȚIA:        Strîngeți perdelele ca să privească
                        Nobilul prinț casetele acelea.
                        (Marocanului) Acum alege.
MAROCANUL: Prima-i de aur și pe dînsa scrie:
                        „Dacă m-alegi, iei dar rîvnit de mulți”.
                        A doua, de argint, promite astfel:
                        „Cine m-alege ia cît merit are”.
                        A treia, plumb funebru, dă povață:
                        „Cine m-alege riscă tot ce are”.
                         Cum o să știu de am ales ce-i bine?
PORȚIA:        Prințule, una dintre ele are
                        Portretul meu. Dac-o alegi, m-ai luat.
MAROCANUL: Un zeu să-mi spună cum s-aleg! Să văd
                        Din nou ce este scris pe fiecare.
                        Ce scrie pe caseta ce-i din plumb?
                        „Cine m-alege riscă tot ce are”.
                        Să riști? Pentru un plumb? Să riști pe plumb?
                        Cînd omul riscă, vrea să și cîștige,
                        Speră că o să tragă vreun folos.
                        Celor cu minte nu le place zgura.
                        Iar eu pe plumb nu sînt dispus să risc.
                        Ce scrie pe argintul virginal[1]?
                        „Cine m-alege ia cît merit are”.
                        Cît merit are? Ia stai, marocane,
                        Să judeci drept, văzînd cît valorezi.
                        După această chibzuială eu aș zice
                        Că am virtuți destule. Dar se poate
                        Ca ăst destul să nu-mi ajungă astăzi
                        Spre-a cuceri pe doamna ce-o doresc.
                        Și totuși, de m-aș teme că n-o merit
                        Ar însemna să mă disprețuiesc.
                        Meritul meu: obîrșia și averea.           
                        Asemeni educația și purtarea.
                        Dar cel mai mare merit: c-o iubesc.
                        Ce-ar fi să nu merg mai departe și s-aleg?
                        Dar să mai văd ce s-a gravat pe aur:
                        „Dacă m-alegi, iei dar rîvnit de mulți”
                        De doamnă-i vorba. O dorește-o lume!
                        Din patru colțuri de pămînt sosesc
                        Pentru a-i săruta icoana vie.   
                        Pustiu Hyrcanian[2] și mari întinderi
                        Sălbatice-n Arabia-s căi bătute
                        De prinți ce vin pe Porția s-o vadă.
                        Tărîmul mării are falnic rege,
                        Gata să scuipe cerul[3], dar nu poate
                        Împiedeca străini de toată teapa
                        Să treacă peste el ca peste gîrlă
                        Pe Porția s-o vadă. Chipul ei
                        Ceresc este într-una din casete.
                        Să fie-n cea de plumb? Ce erezie
                        Ar fi s-o cred. Căci plumbul grosolan
                        Nu-i demn nici giulgiul Porției să-l cuprindă.
                        Să fie oare-nchisă în argint?
                        Față de aur, prețul e-o zecime[4].
                        Păcătuiesc gîndind așa. O piatră
                        Atît de scumpă se montează-n aur.
                        În Anglia se află o monedă
                        Pe care e înfățișat un înger.[5]
                        Aici se află îngerul închis
                        În aur pur ca într-un pat de nuntă.
                        Dați cheia. Pe aceasta o aleg.
PORȚIA:        Ia cheia prințule și dacă îmi găsești
                        Chipul, voi fi a ta. (Prințul marocan descuie caseta)
MAROCANUL:                                 La dracu! Ce-i?
                        E-o hîrcă moartă și-n orbita ei
                        Se află un mesaj. Îl voi citi:
                                    (Citește)
                                    Nu-i aur tot ce-a lucit
                                    (Cum poate ai-mai auzit).    
                                    Mulți chiar viața și-au tocmit
                                    Să vadă al meu sclipit.
                                    În sicriul aurit
                                    Tot viermii s-au cuibărit.
                                    Dacă nu te-ai fi pripit
                                    Alt răspuns ai fi primit.
                                    Hai, pețitul s-a sfîrșit.
                                    Ai fost cald și te-ai răcit.
                        Adevărat că m-am răcit, chin în zadar.
                        Să plece soarele, venit-a gerul iar.
                        Adio, Porția. Sufletu-mi distrus
                        Nu va rămîne nicio clipă-n plus.
                                                                                    (Iese)
PORȚIA:        Ce-i ce-s ca el se dau bătuți frumos.
                        La fel s-aleagă toți. Perdeaua jos.
                                                                                    (Ies toți)


[1] Posibilă aluzie la strălucirea argintie a Lunii, asimilată zeiței Diana, zeiță a castității.
[2] Hyrcania era o zonă din Persia, în sud-estul Mării Caspice cunoscută pentru ariditatea ei dar și pentru tigrii aflați acolo, fapt menționat de Virgiliu.
[3] Aluzie la zeul Poseidon (Neptun), stăpînul mărilor.
[4] Exegeții au stabilit că la sfîrșitul secolului al XVI-lea acesta era chiar raportul real al prețului argint-aur.
[5] Aluzie la o monedă de aur din epocă, de zece shilingi,  denumită „îngerul” pentru că avea pe una dintre fețe imaginea Arhanghelului Mihail ucigînd balaurul. 

joi, 3 noiembrie 2011

ca florile din mai

ca florile din mai


n-am mai trecut demult prin sat
și-mi spune
un om ce de pe-acolo a venit
că s-au înmulțit crucile
și-n cimitir
dar mai ales
pe marginea drumului

ăl cu remorca plină de porci
ăl cu microbuzul
și calea ferată
ăl cu ciocnirea frontală

merg spre biserică
privesc zăvoiul aproape negru
văd ciocadia cum curge
furioasă de parcă
n-a mai curs de cincizeci de ani

aud berzele
clămpănind a pustiu
și susurul neliniștit
al televizoarelor
încolo nicio lumină

ies din cimitir
o iau pe liniuță
și mă trezesc
că-mi spune satul „dumneata”
apoi că fug toți
într-o direcție necunoscută

nu înțeleg nimic
prind numai un murmur
doar cîteva cuvinte

ăl cu remorca
și cu calea ferată
ăl cu ciocnirea frontală

miercuri, 4 mai 2011

trecutul – o sărbătoare

tîmplarul îl știi
ții minte cum bătea el
cuiele în cosciuge din
două lovituri cu dosul teslei
intra tot cuiul nu-l
mai scotea nici dumnezeu
îl știi pe tîmplar
ei a îmbătrînit
de nu-l mai cunoști
abia se mai tîrăște
pînă la cîrciuma lui vasile
abia mai ridică paharul
albăstrui cu fundul gros
pînă bea cinzeci trece ora
și aprinsul unei țigări
durează pînă mîine

îl știi pe gropar știi
cum săpa ca un excavator
ce gropi făcea late adînci
abia îl mai vedea din ele
dădea de apă plutea mortul
în sicriu ca într-o bărcuță
ei bine a îmbătrînit dacă
pleacă spre cîrciuma lui vasile
la prînz ajunge către seară
și dacă bea o sută adoarme

dar pe bietul popă îl știi
ții minte cum prohodea
cu viteza sunetului
cum învîrtea cădelnița peste mort
ca pe ciocanul de la stadion
a-mbătrînit săracul noroc
cu enoriașii că-l duc cu mașina
pînă la cîrciuma lui vasile
îl leapădă pe primul scaun
și noroc cu vasile că-i mai
ridică paharul la gură

și pe vasile îl știi
slab cum era parcă
a pus carne pe el parcă
a crescut a întinerit învîrte
butoaiele ca jonglerii la circ
un bobîrnac dacă dă
vreunui bețiv cade ăla în nas
pe gropar și pe tîmplar
cînd îi dă cu capul de masă
se aude de la pod iar
pe sărmanul popă îl ia de guler
și-i repede paharul pe gît

unii spun că l-au văzut pe vasile zburînd
ca un liliac trecea peste sat

sâmbătă, 12 martie 2011

duminică dimineață

duminică dimineață

vin corbii
vin corbii
pe cîmpul de luptă
găsesc o oaste împietrită
fără generali
fără inamici
o singură oaste necomestibilă
înfiptă în pămîntul
bătătorit de goana cailor

vin pescărușii
vin pescărușii
pe plajă găsesc
o corabie pietrificată
fără căpitan
fără pînze
o corabie împlîntată
în nisipul netezit
de trecerea vîntului

în piața catedralei
doisprezece copii
în straie grele de gală
poartă lumînările albe
nu se vede flacăra lor
în soarele dimineții
abia se văd ele albe
și înalte cum sînt
mai clară apare umbra lor
pe marmura treptelor
și desupra se rotesc corbii
și desupra se rotesc pescărușii

vineri, 18 februarie 2011

trecătorul din karona (din pantera sus, pe clavecin, Ed. Tracus Arte -2011)

trecătorul din karona


trecea prin karona
un tip cam zdrențăros
nu privea pe nimeni
nu dădea bună ziua
un tip cam suspect
după el și-au zis cetățenii
după el și-au
șuierat polițiștii
după el pompierii
poate ne dă foc după el

ieșea insul acela
zdrențăros și suspect
din karona
nu privea pe nimeni
nu-și lua rămas bun
și toți cetățenii după el
toți chiar și copiii
își șopteau după el
cine știe cine e
cine știe unde se duce

rămăsese în urmă karona
și toți după el
după omul acela ciudat
toți șopteau după el
cine știe ce vrea să mai facă
da cine știe
ce planuri are mîrîiau
după el

și tot așa pînă s-a auzit tunetul
pînă a strălucit fulgerul
cu care zeii au prefăcut karona
în scrum albăstrui
în bile de zgură sticloasă

sâmbătă, 12 februarie 2011

USR partener PROEDIT

Programul internațional inițiat de Uniunea Editorilor din RO (UER) PROEDIT (www.proedit.ro) are ca scop formarea angajaților din edituri pentru o Practică Editorială Profesională.
Uniunea Scriitorilor e partener la program. Scriitorii români (editori sau nu) sînt invitați să propună în termenul cel mai scurt teme pentru: seminarii (2-3 zile, 12-16 ore de training pentru aprox. 50 de persoane), Conferințe (o zi pentru 100 de persoane, inclusiv persoane neangajate în edituri). Scriitorii se pot și autopropune ca lectori pentru teme și perioade precis determinate. Pe situl proiectului există toate amănuntele. Primul termen - pentru fixarea calendarului pe 2011 este 1 martie 2011!
Persoană de contact din partea USR Horia Gârbea (horiagarbea@gmail.com).

duminică, 6 februarie 2011

Vis de-o noapte-n miezul verii (fragment)

William Shakespeare

Vis de-o noapte-n miezul verii

în românește de Horia Gârbea (proiect în lucru)

Actul I
Scena I

La Atena, în palatul lui Tezeu. Intră Tezeu, Hippolyta, Philostrat și alți curteni.

TEZEU
Se micșorează, Hippolyta, luna veche,
Dar lungi par patru zile ce-au rămas
Pînă la ziua nunții noastre. Al ei ceas
Cu luna nouă va veni pereche.
Ce cutră-i luna asta, de-abia scade...
Mori, hoașcă! Viața ta în gît îmi șade!

HIPPOLYTA
Dar patru zile iute se topesc
În patru nopți din care vise cresc
Și luna va fi nouă – arc de-argint
Deasupra nunții noastre strălucind

TEZEU
Hai, Philostrat! Pe tineri să-i stîrnești
Și duhul săltăreț să mi-l trezești,
Gonind cu glume și cu veselie
Tristețea-n groapa ei pentru vecie.

Philostrat iese

TEZEU
Vreau fast și voi alai măreț! Pe tine
Te-am cucerit luptînd cu spada-n mînă,
Dar pentru ziua nunții care vine
Doresc doar bucuria să rămînă.

Intră Egeu, Hermia, Lysander și Demetrius

EGEU
Ferice fii în veci, mîndre Tezeu!
Să fii iubit și-al nostru prinț mereu!
TEZEU
Îți mulțumesc. Ce vești, dragă Egeu?


EGEU
Plesnesc de supărat! Plîngerea-i grea
Și-i contra fiicei mele: Hermia.
Vino Demetrius. Nobil domn, el este
Ales de mine ca să-i fie mire.
Însă Lysander fata mi-o vrăjește
Sucindu-i mintea, din nefericire.
Tu-tu, Lysander, tu îi scrii poeme
O-ncînți cu vorbe dulci și, multă vreme,
I-ai tot cîntat și noaptea sub fereastră
Versuri de dor și inimă albastră.
Ai încîntat-o cu brățări din păr
Cu inelușe, broșe și gablonț,
Cu ghicitori și vorbe în răspăr,
Snoave-n doi peri și fleacuri. Ca un hoț
Ai zăpăcit prin haz și prostioare
Sărmana minte-a ei, neștiutoare.
Aceste marchizeturi o făcură
Din fiică bună - țoapă rea de gură:
Nu vrea să mă asculte! Deci, stăpîne,
Dacă aici, în fața ta, ea zice
Că nu-l vrea pe Demetrius, nu-mi rămîne
Decît să cer ca legea să se-aplice!
Că în Atena datina ne spune:
Copilu-i e părintelui dator,
Eu am făcut-o, eu pot s-o omor.
Ori cu Demetrius se lasă măritată,
Ori, după lege, va muri pe dată!

TEZEU
Ce zici de asta Hermia? Frumoaso,
Te sfătuiesc să-ți fie tatăl zeu
Iar soarta în a lui voință las-o.
Păpușă-i ești de ceară lui Egeu:
Porți chipul lui, dar voia părintească
Poate alege să te nimicească.
Demetrius e-un domn și-i cumsecade.

HERMIA
Lysander nu-i?

TEZEU
Ba e. Dar bine șade
Să-l iei pe cel ce tatăl l-a ales,
Chiar dacă nu ți-ar da inima ghes.

HERMIA
Aș vrea prin ochii mei să vadă tata.
TEZEU
Ai tăi să-i împrumute judecata!