CAFEAUA DOMNULUI MINISTRU (1998) - Fragment

CAFEAUA DOMNULUI MINISTRU
(Rigor Mortis)

PERSOANELE:
Ministrul
Jeni, şefă de cabinet
Patroana, proprietară de bordel

LOCUL ŞI TIMPUL:

În cabinetul ministrului,
de Ziua Europei

Biroul unui ministru. Jeni, şefa lui de cabinet trebăluieşte foarte activă în jur în timp ce Ministrul e deocamdată pasiv, mortificat, citeşte ziarul sau se scobeşte în nas sau face o pasenţă etc. După un timp de joc mut, va suna telefonul, Jeni va răspunde. După ce va închide telefonul va rosti prima replică, declanşînd dialogul cu Ministrul.
În cele ce urmează autorul a renunţat la indicaţii scenice considerînd că regizorul îşi va crea oricum cadrul şi mişcarea care-i convin. Este de presupus că regizorul şi actorii vor şti să completeze replicile cu gesturi care să dea scenelor o gradaţie firească de la normalitate la demenţă paroxistică şi invers. Vor trebui să apară şi momente de joc fără text. Un decor interesant şi o muzică adecvată vor fi de mare ajutor.

JENI: Domnule ministru, trebuie să depuneţi o coroană de flori.
MINISTRUL: Unde, dragă?
JENI: Nu ştiu exact. Au sunat de la protocol.
MINISTRUL: Cu ce ocazie?
JENI: E ziua Europei, domnule ministru.
MINISTRUL: Atunci coroana trebuie depusă la
cimitirul europenilor căzuţi pentru independenţa noastră?
JENI: Poate. Sau eventual la cimitirul eroilor noştri, căzuţi pentru independenţa Europei.
MINISTRUL: E acelaşi lucru, cîtă vreme şi noi facem parte acum din Europa. Bine. Comandă coroana.
JENI: A, dar nu e nevoie. Coroana o să vă aştepte la cimitir. Aşa e obiceiul.
MINISTRUL: Ai dreptate. Sper să nu fie făcută din crini. Strănut de fiecare dată şi televiziunea îmi filmează strănutul de fiecare dată şi la toate jurnalele apare strănutul meu. Cînd mă uit la televizor, strănut şi mai tare şi pe urmă ei mă filmează şi mai mult şi strănutul se transmite şi la radio. Ca să-1 opresc trebuie să mă ţin de nas şi dacă mă ţin de nas în toate revistele de umor apar ţinîndu-mă de nas. Tot poporul ăsta de cretini o să rîdă de nasul meu. Dar ce e nasul meu? Bîlci? Şi nu mai depun nici o coroană. Ieşi afară!
JENI: Dar, domnule!
MINISTRUL: Afară!
JENI: Dar, domnule, coroana va fi din garoafe. Aşa este obiceiul. Coroanele vor fi din garoafe albe, simbolul purităţii, garoafe roşii simbolul sîngelui vărsat, garoafe roz, simbolul nevinovăţiei, garoafe galbene, simbolul petrolului, garoafe albastre simbolul cerului senin, garoafe verzi simbolul dolarului şi garoafe protocalii simbolul garoafelor portocalii.
MINISTRUL: Nu există garoafe portocalii.
JENI: Există, domnule ministru. Este un soi nou, hibrid.
MINISTRUL: Şi atunci, dacă există atîţia hibrizi de garoafe, de ce mama dracu’ mie mi se dau mereu şi mereu coroane de crini?
JENI: O fi fost o greşeală.
MINISTRUL: Rahat. Măcar de n-ar fi grea. Ah, coroanele din ultima vreme au fost grele, imposibil de grele, atît de grele. M-au cocoşat pur şi simplu. Parcă erau din flori de plumb. Am citit asta undeva: flori de plumb. Groaznic. Cred că era o poezie. "Şi flori de plumb, ta-ra-ta-tam în vînt". Ceva sinistru.
JENI: Nu, domnule ministru, nu era nici o poezie. Probabil erau flori blindate.
MINISTRUL: Blindate?
JENI: Da, flori anti-glonţ. Dar nu vă faceţi griji. Dumneavoastră nu veţi duce nimic. Coroana va fi dusă de doi ofiţeri de marină. Dumneavoastră veţi potrivi doar panglicile.
MINISTRUL: Sper că panglicile nu sînt de plumb.
JENI: Mă interesez şi vă spun.
MINISTRUL: O să mă îmbolnăvesc de atîta plumb.
JENI: Saturnism.
MINISTRUL: Poftim?
JENI: Sa-tur-nism. Aşa se numeşte boala pe care o dă plumbul. De aceea coroanele domnului preşedinte al republicii au panglici de aluminiu.
MINISTRUL: Ce să-i faci, e normal. EI e atît de fragil, mititelul. Ca şi mine de altfel. Ca noi toţi. Politica în general e atît de fragilă! Of, m-au cocoşat coroanele astea.
JENI: Pot să vă fac un masaj.
MINlSTRUL: Bine. Şi pe urmă spune-le să nu le mai facă atît de grele. Sîntem politicieni, nu halterofili.
JENI: Vai, domnule. Iar aţi uitat. Le vor duce ofiţerii de marină.
MINISTRUL: De ce dracu’ i-au ales de marină? Doar nu avem vapoare.
JENI: Nu. Dar avem marinari. Ca să aibă şi ei o ocupaţie. E duminică, mai ies şi ei în oraş.
MINISTRUL: În sfîrşit. Tot e bine. Data trecută le-au dus nişte ofiţeri de cavalerie. A fost penibil să merg în urma cailor. Ca după dric. Tîra-tîra! Şi un cal s-a bălegat tocmai cînd se cînta marşul.
JENI: Calul tot măgar.
MINISTRUL: Sigur. Ah, lasă-mă. Apeşi prea tare.
Nu mai doriţi masaj?
MINISTRUL: Nu. Fă-mi o cafea. Coroanele astea mă irită.
JENI: Cafeaua o să vă irite şi mai tare.
MINISTRUL: Atunci fă-o fără zahăr.
JENI: Am înţeles.
MlNlSTRUL: Stai. Ascultă! De ce oare mă dărîmă pe mine coroanele astea de flori deşi nu le port eu?
JENI: Dumneavoastră purtaţi răspunderea. E mult mai greu.
MINISTRUL: Ai dreptate. Fă-mi cafeaua. Să fie dulce.
JENl: Imposibil. Aţi spus să fie fără zahăr.
MINISTRUL: Şi ce? Fă-o dulce fără zahăr. Nu văd nici o contradicţie.
JENI: Vreţi s-o fac cu miere?
MlNISTRUL: Da. Cu miere. Cu multă miere. Şi fără cofeină.
JENI: Atunci de ce dracu’ îi mai spuneţi cafea?
MINISTRUL: Ca să mă regenereze. Cafeaua regenerează. N-ai văzut reclama: o gură şi eşti ca nou. Eşti altul. Hai, du-te. du-te.
JENI: Am înţeles. O cafea neagră, dulce şi fără cofeină.
MINISTRUL: Nu. Mai bine n-o face neagră. Negrul e atît de deprimant. N-ajunge că mă duc la cimitir, ce naiba? Fă-o roz. Sau mov. Va fi mult mai bine.
JENI: Mă rog, cum vreţi. Numai că nu ştiu de ce dracu’ îi mai spuneţi cafea.
MINlSTRUL: Pentru că aşa vreau eu. Şi dacă o vreau cu cianură, mi-o faci cu cianură. Ascultă, domnişoară...
JENI: Doamnă.
MINISTRUL: Ei, nu mai spune! Te-ai măritat? Felicitări. Mă bucur sincer.
JENI: Mulţumesc. Dar nu m-am măritat.
MINISTRUL: Scuză-mă... Aşa am crezut...
JENI: Nu m-am măritat dar am trecut de vîrsta de la care să pot fi strigată "domnişoară". Am şi eu orgoliul meu.
MINISTRUL: Iartă-mă, nu mi-am dat seama. Sînt atît de obosit. Coroanele astea... Şi preoţii... Totul e atît de trist. Crezi că la ceremonia de azi or să fie şi preoţi?
JENI: Da. A fost angajat un sobor de preoţi.
MINISTRUL: Doamne, ce necaz. De ce le spune sobor?
JENI: Pentru că sînt mulţi. Mulţi. Mulţi!
MlNISTRUL: N-ar fi mai bine să fie numai unul?
JENI: Aha! Să fie numai unul? Dar ceilalţi? Ceilalţi ce să mănînce? Vă rog să mă iertaţi, domnule ministru, dar trebuie să vă spun că uneori atitudinea dumneavoastră mă revoltă.
MlNISTRUL: Lasă scuzele, dragă. Ai şi tu dreptul la revoltă, ca oricare cetăţean.
JENI: Mulţumesc. Aşadar egoismul dumneavoastră e uneori revoltător. Dar dumneavoastră, miniştrii, de ce sînteţi mai mulţi? Atît de mulţi? Actorii de ce nu joacă singuri? Trebuie să trăim cu toţii, domnule. Fotbaliştii, gîndiţi-vă, sînt unsprezece. Şi asta nu-i nimic. Jucătorii de rugby sînt cinsprezece! Plus rezervele. Plus antrenorii, plus maseurii! Dumneavoastră nici măcar un maseur nu vă angajaţi. Mă puneţi pe mine să vă fac masaj.
MINlSTRUL: Aici te contrazic. Iartă-mă, dar noi nu sîntem echipă de fotbal, să ne permitem maseuri. Noi sîntem bugetari. Trebuie să ne încadrăm în sumele fixe. Statul este sărac. Nu se poate. Iar preoţii, draga mea, sînt destul de costisitori. Unde mai pui că mă deprimă.
JENI: Dar cînd o să muriţi?
MlNISTRUL: Eu?
JENI: Da, dumneavoastră. Sau vă credeţi veşnic? N-o să vă placă să aveţi acolo, la înmormîntare, doi-trei preoţi? Sau chiar patru? Ca să nu zic, de fapt, că vreo cinci s-ar putea să vi se pară puţini. Unul mare, cu barbă albă. Unul mic, mic, mic şi roşcovan. Unul brunet şi puternic.
MINISTRUL: Destul! Nu m-am gîndit.
JENI: Gîndiţi-vă.
MINISTRUL: Nu vreau să mă gîndesc. Nu vreau să mor.
JENI: Nici unul dintre cei la care am lucrat nu voiau să moară.
MINISTRUL: E şi normal.
JENI: Şi totuşi unii au murit. Mă duc să fac cafeaua.
MINISTRUL: Ai dreptate. Fă cafeaua. Fără zahăr, fără frişcă. Şi fără prejudecăţi. Fă una şi pentru tine.

(în imagine scenă din spectacolul de la Teatrul „Mihai Eminescu” - Botoșani)