Gloucester în Henric al VI-lea partea a III-a de Shakespeare

Reproduc mai jos în traducerea mea cel mai lung monolog din opera lui Shakespeare și unul dintre cele mai frumoase: cel al lui Richared, Duce de Gloucester, înainte de a deveni Richard al III-lea. Traducerea, ca și originalul, are 72 de versuri.

GLOUCESTER : Cu cinste Eduard le-o cinsti pe doamne,
 Seca-i-ar frenţia măduva din oase.
 Usca-i-s-ar şi vrejul, să nu dea
 Lăstari să-mi stea în drum spre ce-mi doresc.
 Dar între ce-mi vrea sufletul şi mine –
 Zicînd că al lui Eduard drept se-ngroapă –
 Mai sînt și Clarence, Henric și-al său fiu
 Și ale lor odrasle viitoare
 Ieșind din ei să stea în locul meu -
 Nădejde mică scopul să-mi ating!
 Așa că visul meu despre domnie
 E ca al celui cățărat pe mal,
 Privind departe țărmul dimpotrivă:
 Visînd să-i fie mersul ca privirea,
 El, marea înjurînd-o că-l oprește,
 Cere să sece ca să-i lase drum.
 La fel doresc coroana, de departe,
 La fel blestem tot ce îmi stă în cale
 Și tot la fel spun că voi reteza
 Orice obstacol dintre ea și mine.
 Ochiul e iute, inima avidă,
 Însă puterea mîinii este calea.
 Să zic: n-ar fi regatul pentru Richard,
 Ce altă bucurie să-mi dea lumea?
 Să-mi aflu raiu-n poale de femeie
 Și trupul, ambalîndu-l în găteli,
 Cu glasul și privirea să curtez?
 O, ce idee! Mai ușor mi-ar fi
 Să-nhaț coroane douzeci, din aur.
 Că Dragostea s-a lepădat de mine
 Din burta mamei și - s-o las în pace -
 A dat bacșiș Naturii să-mi usuce
 Un braț precum arbustul ofilit,
 Să-mi pună munte groaznic pe spinare
 Și-n vîrful lui să stea Infirmitatea
 Rîzînd de trupul meu, să-mi dea picioare
 Dar nu la fel de lungi, și orice parte
 S-o strîmbe ca pe haos, ca pe puiul
 De urs nelins de mă-sa la fătare .
 Așa că sînt eu omul de iubit?
 Chiar a gîndi-o, e păcat monstruos!
 Iar dacă nu am bucurie-n lume
 Decît să cîrmuiesc și să ordon,
 Să-i stăpînesc pe cei mai buni ca mine,
 Atunci visul suprem va fi coroana
 Și lumea am s-o văd precum un iad
 Cît capul ăstui trup schilod n-o fi
 Înconjurat de gloria coroanei.
 Dar nu știu încă în ce fel s-o iau
 Căci multe vieți stau între ea și mine.
 Pierdut sînt ca un om într-o pădure
 De mărăcini, zgîriat de ei, rupîndu-i,
 Făcîndu-mi cale și pierzînd-o iar,
 Fără a ști să ies la luminiș,
 Zbătîndu-mă din greu să îl găsesc:
 Tot chinul pentru-a Angliei coroană.
 Și o să scap de chin, ori voi croi
 Un drum cu un topor însîngerat.
 Da, pot zîmbi și să ucid zîmbind,
 Să strig „mă bucur” cui mă chinuiește,
 Cu lacrimi false să-mi stropesc obrajii,
 Și mutra să-mi prefac cum e prilejul.
 Mai mulți o să înec decît sirena,
 Mai mulți o să fixez ca vasiliscul,
 Mai orator o să m-arăt ca Nestor,
 Am să înșel mai șmecher ca Ulise
 Și, ca un Sinon , Troia am s-o iau.
 Cameleonului i-adaug culori,
 La chip schimbat dau lecții lui Proteus ,
 Pe Machiavel cel crud îl dau la școală.
 Să n-am coroana, cînd știu tot a face?
 Aș! E departe, dar o chem încoace.
 (3HVI - III.2)



 NOTE Monologul lui Richard de Gloucester (72 de versuri) este cel mai lung din opera lui Shakespeare și unul de mare expresivitate. Unele idei vor fi reluate în mult mai cunoscutul monolog al aceluiași care deschide piesa Richard al III-lea („...a harței noastre iarnă”).

 O credință populară din epocă era că puii de urs se nasc informi și își capătă aspectul firesc după ce sînt linși de ursoaică. În limba română există expresia echivalentă „ciugulit de bărzoi”, adică adus pe lume (de barză) incompleți sau diform. Expresia fiind mai puțin răspîndită, am preferat-o pe cea originală cu ursul nelins. Varianta era: „...ca pe pruncul/ Ce barza îl aduce ciugulit”.

 Sirenele (creaturi fabuloase) atrăgeau cu cîntecul lor marinarii, înecîndu-i. Vasiliscul, șarpe fabulos, ucidea fixndu-și victima cu privirea.

 Nestor - În mitologie, bătrînul rege al Pylosului, prezent la asediul Troiei și reputat ca orator. E evocat de Shakespeare și în alte piese.

 Ulise - Miticul rege al Ithacăi, unul dintre comandanții armatei grecești care a asediat Troia, vestit prin abilitate, născocitorul „calului troian”.

După Eneida lui Virgiliu, Sinon a fost un grec care i-a determinat pe troieni să aducă în cetate calul de lemn în care se aflau soldați. Personajul nu apare la Homer în Iliada. Sinon e citat de Shakespeare și în alte opere, (Necinstirea Lucreței) dovadă pentru specialiști că el îl citise pe Virgiliu.

 Cameleonul e proverbial pentru capacitatea de a-și schimba culoarea. Shakespeare putea afla de el de la Pliniu sau Ovidiu (Metamorfozele acestuia fiind recunoscute ca sursă importantă a dramaturgului). 

Proteu - Personaj mitologic, creatură marină din suita lui Neptun, care își schimba după voie chipul. În original: „murderous Machiavel”.

Nicolo Machiavelli din Florența (1469-1527) a fost autorul cunoscutei lucrări Principele (1513), tratat de cîrmuire notoriu prin prgmatism. Shakespeare îl desemnează ca potențial asasin, în sensul generic atribuit numelui său. Oricum, e un anacronism citarea lui de către Richard în 1465, cînd nu se născuse.

Din casa liftului

Adrian Pârvu

       Din casa liftului                   

(parodie la "Din lift" de Horia Gârbea)

Liftul e  înţepenit

în casa lui

în blocul meu

în lift sunt doi îngeri

unul e Ioan Es. Pop

cu care m-am întîlnit

ieri în Piaţa Romană

celălalt e Ioan Flora

cu care am fost

pe Strada Culturii

unul vrea să o ia la dreapta

celălalt vrea să o ia la stânga

dar liftul

nu merge decât în sus

şi în jos

iată de ce acum

liftul stă pe loc

nedumerit

nu pot fără pălărie

deci

îmi iau pălăria în mâini

şi cobor pe scări

asta mă omoară

cu zile

Negustorul din Veneția - ACUL II, Scena 7

William Shakespeare  - Negustorul din Veneția

Traducere și note de Horia Gârbea

ACTUL II

Scena 7

Intră Porția și Nerissa, împreună cu Prințul Marocului, acesta  urmat de cei doi servitori ai săi

PORȚIA:        Strîngeți perdelele ca să privească

                        Nobilul prinț casetele acelea.

                        (Marocanului) Acum alege.

MAROCANUL: Prima-i de aur și pe dînsa scrie:

                        „Dacă m-alegi, iei dar rîvnit de mulți”.

                        A doua, de argint, promite astfel:

                        „Cine m-alege ia cît merit are”.

                        A treia, plumb funebru, dă povață:

                        „Cine m-alege riscă tot ce are”.

                         Cum o să știu de am ales ce-i bine?

PORȚIA:        Prințule, una dintre ele are

                        Portretul meu. Dac-o alegi, m-ai luat.

MAROCANUL: Un zeu să-mi spună cum s-aleg! Să văd

                        Din nou ce este scris pe fiecare.

                        Ce scrie pe caseta ce-i din plumb?

                        „Cine m-alege riscă tot ce are”.

                        Să riști? Pentru un plumb? Să riști pe plumb?

                        Cînd omul riscă, vrea să și cîștige,

                        Speră că o să tragă vreun folos.

                        Celor cu minte nu le place zgura.

                        Iar eu pe plumb nu sînt dispus să risc.

                        Ce scrie pe argintul virginal[1]?

                        „Cine m-alege ia cît merit are”.

                        Cît merit are? Ia stai, marocane,

                        Să judeci drept, văzînd cît valorezi.

                        După această chibzuială eu aș zice

                        Că am virtuți destule. Dar se poate

                        Ca ăst destul să nu-mi ajungă astăzi

                        Spre-a cuceri pe doamna ce-o doresc.

                        Și totuși, de m-aș teme că n-o merit

                        Ar însemna să mă disprețuiesc.

                        Meritul meu: obîrșia și averea.           

                        Asemeni educația și purtarea.

                        Dar cel mai mare merit: c-o iubesc.

                        Ce-ar fi să nu merg mai departe și s-aleg?

                        Dar să mai văd ce s-a gravat pe aur:

                        „Dacă m-alegi, iei dar rîvnit de mulți”

                        De doamnă-i vorba. O dorește-o lume!

                        Din patru colțuri de pămînt sosesc

                        Pentru a-i săruta icoana vie.   

                        Pustiu Hyrcanian[2] și mari întinderi

                        Sălbatice-n Arabia-s căi bătute

                        De prinți ce vin pe Porția s-o vadă.

                        Tărîmul mării are falnic rege,

                        Gata să scuipe cerul[3], dar nu poate

                        Împiedeca străini de toată teapa

                        Să treacă peste el ca peste gîrlă

                        Pe Porția s-o vadă. Chipul ei

                        Ceresc este într-una din casete.

                        Să fie-n cea de plumb? Ce erezie

                        Ar fi s-o cred. Căci plumbul grosolan

                        Nu-i demn nici giulgiul Porției să-l cuprindă.

                        Să fie oare-nchisă în argint?

                        Față de aur, prețul e-o zecime[4].

                        Păcătuiesc gîndind așa. O piatră

                        Atît de scumpă se montează-n aur.

                        În Anglia se află o monedă

                        Pe care e înfățișat un înger.[5]

                        Aici se află îngerul închis

                        În aur pur ca într-un pat de nuntă.

                        Dați cheia. Pe aceasta o aleg.

PORȚIA:        Ia cheia prințule și dacă îmi găsești

                        Chipul, voi fi a ta. (Prințul marocan descuie caseta)

MAROCANUL:                                 La dracu! Ce-i?

                        E-o hîrcă moartă și-n orbita ei

                        Se află un mesaj. Îl voi citi:

                                    (Citește)

                                    Nu-i aur tot ce-a lucit

                                    (Cum poate ai-mai auzit).    

                                    Mulți chiar viața și-au tocmit

                                    Să vadă al meu sclipit.

                                    În sicriul aurit

                                    Tot viermii s-au cuibărit.

                                    Dacă nu te-ai fi pripit

                                    Alt răspuns ai fi primit.

                                    Hai, pețitul s-a sfîrșit.

                                    Ai fost cald și te-ai răcit.

                        Adevărat că m-am răcit, chin în zadar.

                        Să plece soarele, venit-a gerul iar.

                        Adio, Porția. Sufletu-mi distrus

                        Nu va rămîne nicio clipă-n plus.

                                                                                    (Iese)

PORȚIA:        Ce-i ce-s ca el se dau bătuți frumos.

                        La fel s-aleagă toți. Perdeaua jos.

                                                                                    (Ies toți)

---

[1] Posibilă aluzie la strălucirea argintie a Lunii, asimilată zeiței Diana, zeiță a castității.

[2] Hyrcania era o zonă din Persia, în sud-estul Mării Caspice cunoscută pentru ariditatea ei dar și pentru tigrii aflați acolo, fapt menționat de Virgiliu.

[3] Aluzie la zeul Poseidon (Neptun), stăpînul mărilor.

[4] Exegeții au stabilit că la sfîrșitul secolului al XVI-lea acesta era chiar raportul real al prețului argint-aur.

[5] Aluzie la o monedă de aur din epocă, de zece shilingi,  denumită „îngerul” pentru că avea pe una dintre fețe imaginea Arhanghelului Mihail ucigînd balaurul.